Eseul: https://www.dor.ro/sa-fii-sarac-e-o-rusine/

***

Prea Sărac este o serie audio despre cum trăim cu prea puțin. Gazda seriei, jurnalista Andreea Vîlcu, încearcă să înțeleagă de ce, într-o țară în care aproape jumătate de populație trăiește cu nesiguranța zilei de mâine, încă ne e greu să recunoaștem precaritatea ca realitate comună.

Episoadele spun poveștile unor oameni care au trăit cel puțin o fațetă a precarității – părinți care au făcut alegeri financiare pe care azi le regretă, copii care repară și azi abaterile părinților, mame care muncesc 7 din 7 de 10 ani încontinuu și artiști care au cunoscut succesul, dar tot nu s-au vindecat de amarul rușinii de a fi sărac.

Andreei îi sunt alături și sociologi, analiști politici și psihologi care o sprijină să înțeleagă mai bine relația noastră cu banii și lipsa lor.

***

Podcastul Prea Sărac e produs de Media DoR, cu susținerea Recorder.
Reporter: Andreea Anamaria Vîlcu
Editori: Ana Maria Ciobanu & Cristian Lupșa
Producție și montaj: Ana Maria Ciobanu
Manager de proiect: Nicoleta Rădăcină
Fundraising: Carla Lunguți
Identitate vizuală: Oana Barbonie
Coloana sonoră: Mihai Pîrvan

Extra mulțumiri: Andreea Coscai, Tudor Pană, Doru Toma și Konrad Adenauer Stiftung (pentru găzduire în studioul lor), Șaraimanic (pentru muzică).

Ne găsești și pe site-ul preasărac.ro, TikTok dar și pe Instagram, unde poți împărtăși povestea ta despre bani la linkul din bio. 

Autor și voce: Cristian Lupșa

E o meserie importantă pentru că fără acești mecanici nu s-ar putea face muncile agricole în ferme mari. Nu poți semăna, erbicida sau recolta dacă nu ai tractoare și degeaba ai tractoare dacă nu are cine să le conducă. Și, ca în multe alte domenii în România, există mai puțini profesioniști decât e nevoie – cu câteva sute mai puțini. 

De ce avem puțini profesioniști? Un mix de motive: cei pe care îi avem aleg să plece în străinătate, pentru că salarii și condiții mai bune; și tot mai puțini elevi aleg să învețe meseria și să devină tractoriști.

Tocmai de aceea am fost la Vlăsinești. Voiam să înțeleg ce face școala bine, dar și ce hopuri mai are de trecut. Am găsit așa: 

• o școală care se modernizează: de anul ăsta, copiii se mută într-o clădire unde e totul nou-nouț, de la atelierul de mecanică la uneltele cu care o să lucreze. 

• profesori care îi țin aproape pe elevi, chiar dacă mulți dintre ei au ore în mai multe localități și sunt clienți fideli ai microbuzelor. 

• copii pasionați de agricultură, dornici să muncească (în țară sau în afară, încă nu sunt siguri) și să posteze despre tractoare pe TikTok, unde e viața lor digitală.

Și am mai găsit și căldură și secetă. Multă căldură și secetă, pentru că Botoșaniul, ca mai toată țara vara asta, n-a avut parte de câte ploi avea nevoie. Și asta e problema cea mare. E minunat că copiii ăștia învață cum să conducă tractoare și că sunt pasionați de asta. Iar eforturile pe care le fac profesorii pentru ei sunt uriașe. Dar ce te faci cu toate astea când te confrunți cu o amenințare prea mare pentru tine, cum sunt schimbările climatice? 

**

Autor și voce: Oana Filip
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Foto: Bogdan Dincă
Muzica: Podignton Bear - Clouds, Rain, Sun; Podington Bear - Wavy Glass

Cu luminile stinse, sub cubul pe care scria Make History, n-a avut cea mai rapidă reacție la start. Sud-coreeanul de 19 ani Sunwoo Hwang a sărit primul în apă. N-a fost în față nici după primul bazin. Tom Dean a întors primul după 50 de metri, cu o viteză sub recordul mondial de seniori. Dean era primul și după 100 de metri.

Pe a treia lungime de bazin, spectatorii s-au ridicat în picioare. David a preluat conducerea și i-a lăsat pe ceilalți în spate. „Ăsta e cel mai important moment din viața mea de până acum”, și-a spus la fiecare două brațe. „Trebuie să demonstrez – nu lumii, ci mie – că pot fi cel mai bun din lume și o pot face cu stil.” Picioarele îl ardeau, dar mintea îi era mai alertă decât niciodată. Își dorea să câștige mai mult decât oricine din bazin. Voia să fie memorabil.

A atins peretele primul, urmat de Hwang și de Dean. A întors capul spre tabelă și a văzut timpul: 1:43.21. De 10 ani, niciun înotător nu coborâse sub 1:44. A încleștat din dinți și a lovit apa cu pumnul, ridicând stropi de spumă în aer. Știa că-l poate înota, dar tot s-a simțit incredibil să-l vadă pe tabelă. Era al patrulea cel mai rapid din istorie și al doilea în costum textil. (Cele de poliuretan, din perioada 2008–2009, au fost interzise pentru avantajele pe care le ofereau). Era un nou record mondial de juniori și un timp mai bun chiar decât cel de 1:43.39 pe care-l scrisese pe foaie, cu o vară înainte.

Și-a dat jos casca și a mai lovit o dată apa.

Era cel mai bun din lume, cum își dorise de mic. Era și primul campion mondial din istoria înotului masculin românesc.

Autor și voce: Andreea Giuclea
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Foto: Matei Buță
Muzica: Podignton Bear- Vibe Drive

*

De când eram mică, prieteniile între fete erau fie ridicate pe un piedestal – trebuie să ne avem ca surorile etc. –, fie trivializate pentru că „fetele mereu se ceartă”, „fetele nu sunt loiale”, „fetelor le place drama” și tot ce mai auzeam în jurul nostru, de multe ori de la băieți și bărbați aproape mândri să fie motivul intrigii într-un grup de prietene. Când o prietenie între femei eșuează, ajunge să fie ca o despărțire. 

Cu toate astea, am fost programată să pun prietenia înaintea intereselor amoroase. Așa procedaseră și mama, și bunica – născute în generații care au văzut valoare în clădirea unei comunități într-o lume în care femeile nu aveau mult sprijin. Așa m-au instruit și personajele din Sex and the City. De altfel, am simțit pe pielea mea că stabilitatea și longevitatea prieteniei între femei sunt mai mari, cel puțin la începutul vieții, decât ale unei relații amoroase. 

A fost un concept eliberator pentru generația mea, citeam recent într-un articol despre prieteniile mileniale, dar a venit cu așteptări mari. Brusc, legătura cu prietenele noastre trebuia să satisfacă și nevoia unei povești de iubire.

*

Autor și voce: Ioana Burtea
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Ilustrație: Ioana Șopov
Muzică inclusă în episod:
Podington Bear- Frogs in Tuxes

Podington Bear- Fantasy and Denouement

Podington Bear- Dancing on the Talkfloor

În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile ale unor traume pe viață, de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.

În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.

Acest articol face parte dintr-o serie; ascultă și articolul despre efectele psihologice asupra copiilor care trec prin divorțul părinților. Și citește alte două articole despre recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.

Autor și voce: Oana Sandu
Ilustrație: Alina Marinescu

În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile unor traume pe viață,  de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.

În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.

Acest articol face parte dintr-o serie; îl poți asculta alături de un reportaj despre cum o schimbare de lege a produs lupte extreme între părinți. Mai poți citi și următoarele articole: recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.

Autor și voce: Oana Sandu
Ilustrație: Alina Marinescu

Era, indirect, și o critică la adresa inițiatorilor – echipa Mind Architect, un podcast de neuroștiință aplicată în viața de zi cu zi, care funcționa ca suport de curs. Cercetătorii atrăgeau atenția că Paul Olteanu, gazda și imaginea podcastului, nu are studii de specialitate, vorbește într-un „limbaj colocvial” nepotrivit predării, ba chiar se folosește de program ca să promoveze printre elevi produsele companiei.

Pe un internet care ne antagonizează nu doar în discuții despre politică și vaccin, ci și despre filme și Wordle-uri, nu-i de mirare ce-a urmat.

Articol publicat în martie 2022 pe dor.ro

Autor: Nicoleta Rădăcină
Voce: Nicoleta Rădăcină
Muzica: Podington Bear, Vibe drive
Ilustrație: Mircea Drăgoi

La început, părea că statul și societatea civilă se completează reciproc.

Dar numărul ucrainenilor a urcat rapid la mii și zeci de mii pe zi, iar lucrurile au început să se complice.

Autor: Sorana Stănescu
Voce: Sorana Stănescu
Fotografii: Bogdan Dincă

„Într-o zi petrecută cu ea la muncă, Liliana mă anunță pe nepregătite că s-a mutat pe Bolt Food, care ar plăti mai bine zilele astea. (Mulți curieri fac acest multi-apping, schimbând platforma de la o zi la alta sau chiar și de la o oră la alta, în funcție de cât de bine se plătește). Are în plan să lucreze de la 9 la 14 și de la 17 la 22 și să facă măcar 300 de lei. De dimineață e deja în întârziere: s-a trezit mult după ce-a sunat alarma, n-a apucat nici să mănânce, nici să se machieze (o face în mașină, lângă mine), nici să pună benzină și-a ajuns abia pe ultima sută de metri cu copiii la grădiniță. 

După o dimineață nu foarte productivă, cu o medie de două comenzi pe oră, urmează luatul copiilor de la grădiniță și o muncă fină de coordonare cu soțul care urmează să-i recupereze pe cei mici și să-i ducă acasă.

În două ore de stat cu mama, cei doi băieți sunt greu de strunit: vor și ei afară din mașină când ridicăm și livrăm comenzile, plâng când începe să-i lovească somnul de după masă, îi cer Lilianei să meargă și ea acum acasă cu ei! Anticipata ei pauză de prânz se decalează și se scurtează; ieșim din nou abia la 19 și continuăm până la 23. O oră mai târziu decât era planul și cu 50 de lei mai puțin decât era targetul." 

„Elevilor ei le spunea că sunt „clasa campionilor” și că cea mai importantă valoare e prietenia. Când unul dintre ei ajungea la spital (și se întâmpla), îi lua pe toți și mergeau în vizită, până când, pe neștiute, au ajuns să meargă și singuri. Spre sfârșitul clasei a IV-a i-a făcut să nu se mai bată, să citească, dar cam atât. I-ar fi lăsat repetenți pe toți, numai să mai aibă un an cu ei.

A făcut, în schimb, altceva: în anul următor a luat o Clasă Pregătitoare ca normă didactică și a rămas diriginte voluntar la clasa ei, cu care făcea și o oră de științe sociale, pe care avea dreptul să o țină datorită studiilor ei: management în administrație publică la ASE. În plus, când putea, mai fura câte o oră cu ei de la colegi: geografie, de la doamna directoare, când și când un desen sau o muzică, ca să mai recupereze câte ceva. Dimineața îi învăța pe cei mici să țină creionul în mână și după-amiezele era cu cei mari."

Autor și voce: Nicoleta Rădăcină
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Foto: Mircea Reștea
Muzica: Podignton Bear- Springs Come early

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

„Copil fiind, dacă se-ntâmpla să iau bătaie, dar mai ales înainte să cadă loviturapropriu-zisă, mă rugam să se termine viața în mine așa cum se stinge lumina în tubul televizorului, să nu fiu martor la scena imediat următoare; să nu mai rămână din mine decât o dungă orizontală, apoi un punct tot mai greu de deslușit”, scriam într-un eseu despre copilărie. 

Așa a fost, l-am urât pe tatăl meu pentru fiecare dos de palmă încasat, pentru că n-aveam unde să fug din calea lui, dar în special pentru că loviturile lui mă nimereau cel mai des peste față, peste ochi. Era de parcă voia să-mi șteargă moaca, să nu mă mai vadă, să nu-l mai văd, și-atunci îl uram și mă uram cu tărie, pentru că-l iubeam. Îmi doream din inimă să ripostez violent și în același timp să dispar. 

Am urât-o pe mama – și m-am urât însutit pentru că o urăsc, pentru că o iubeam. 

I-am urât pe colegii care, pentru că părinții îmi interziseseră să ripostez, și-au bătut joc cu cruzime de mine ani la rând. Și m-am urât, la fel, pentru că le căutam prezența, deși acceptasem fără rest regulile familiei mele, pentru că am fost orb – aș fi putut foarte bine să-i împing și eu pe scări, să-i lovesc și eu, mai tare, să le fac ceva care să-i convingă să nu se mai apropie niciodată de mine, dar n-am făcut-o, ca și când n-aș fi avut opțiunea asta.

Poți citi și eseul lui Bogdan Coșa, „Acasă a însemnat frică", despre violență domestică, publicat în 2021. 

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

La început au fost elevii de gimnaziu în risc de abandon școlar din cartierul bucureștean Ferentari, unde făcea educație remedială. Apoi au fost copiii imigranți de la periferia Parisului, pentru care a predat franceză. 

Acum vocea principală e a fiului ei, dar de doi ani de când s-au mutat în Vizurești, un sat din Dâmbovița la 40 de km de capitală, Ionela are mereu brațele deschise pentru îmbrățișat și alți zâni și zâne, cum își numește elevii. 

Acasă și în clasă răsună vocea ei fermă, care acoperă orice zumzet.Dar cuvintele pe care le folosește sunt desprinse din cărțile moderne despre creșterea copiilor: „Mulțumesc că ai pus carioca la loc”, „Apreciez că ai încercat singur”, „Mă bucur că ai cerut ajutorul”

Urmărește activitatea Ionelei pe pagina FRIENDS Vizurești.

Notă: pe parcursul narațiunii vei auzi de două ori cuvântul jignitor „ț*gan” și o dată ”ț*gănie”. Sunt citate din discuții cu persoane rome și nu încurajăm în niciun fel folosirea acestor termeni de către ne-romi, de aceea sunt și ortografiați cu *.

Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau ascultă episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio, podcastul Obiceiul pământului sau portretul vioristului Caliu din Clejani. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.ro

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografii: Ioana Cîrlig
Montaj: Ana Maria Ciobanu

Știa că la Gara de Nord vin mulți refugiați, mulți copii, și că vor găsi aici și voluntari care vorbesc ucraineană sau rusă. Ar fi vrut să ajute cu ce știu mai bine: să predea, pentru că, la un moment dat, copiii care în primă fază au nevoie urgentă de mâncare și de un loc de dormit vor avea nevoie curând și de educație.

I-au întrebat pe voluntari dacă pot găsi un loc unde să predea acestor copii. Era însă haos și nu au primit răspunsuri. Și, la un moment dat, în mijlocul Gării de Nord, Anastasiia a strigat în engleză: „Suntem profesori! Vrem să predăm! Copiii au nevoie de educație”.

Caută mai multe articole de Oana Sandu pe dor.ro sau ascultă episodul „Pe terenul celor care ajută" din feed-ul DoR Audio, despre mobilizarea românilor pentru refugiații ucraineni, din primele două săptămâni de după începerea războiului. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la oana@dor.ro

Autor și voce: Oana Sandu
Fotografie: Ioana Moldova

Autor și voce: Georgiana Ilie

Montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Blue Dot Sessions, Filing away

Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control. 

Cei mai mulți au fost în tranzit spre alte destinații. Aproape 283.000 au și plecat deja din țara noastră. 

Autor și voce: Anca Iosif

Montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Blue Dot Sessions, Filing away

Extra:

Citește eseul publicat pe dor.ro

Ascultă înregistrarea unei conversații pe Zoom cu Anca pentru mai multe informații practice despre traseu.

Pentru versiunea poetică a eseului, uită-te la Ce dai și ce primești de pe drum, un moment conceput pentru DoR Live: Zona Neutră, filmat în septembrie 2021.

Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro

Autor și voce: Ioana Burtea

Montaj: Oana Sandu
Colaj: Anna Grozavu

Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.

„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”

Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.”

Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la ana@dor.ro

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografie: Andrei Pungovschi
Introducere și montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană.

Un eseu scris și citit de Bogdan Coșa, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro

La câteva săptămâni distanță, am aflat că urmează să avem un copil. Asta a resetat din nou jocul; 45 de metri pătrați erau greu de împărțit între un câine blănos, mai degrabă bătrân, care calcă în toți scuipații, și un bebeluș care își scapă non-stop sfertul de castravete și suzeta pe jos. Așa că am luat din nou la mână site-urile cu anunțuri imobiliare și ne-am petrecut o parte din vara lui 2020 colindând cartiere rezidențiale cu locuințe la gri aflate în mijlocul pustietății; la care, ca să ajungem, înghițeam tot praful de pe uliță.

Când a dat peste proprietatea pe care aveam să o cumpărăm, Irina mi-a trimis linkul cu mari rezerve, numai cu titlu de exemplu, pentru că era convinsă că n-o să vreau să programăm o vizionare. Era în Codlea, orașul meu natal, de care fugisem mâncând pământul, și-n care reveneam călcându-mi pe inimă, doar cât să-i salut pe părinți, chiar și după ce ne-am întors în Brașov, care era la mai puțin de 15 kilometri distanță.”

Autor și voce: Bogdan Coșa

Montaj: Ana Maria Ciobanu

În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre activista civică Irina Zamfirescu. De peste 10 ani, Zamfi le reamintește edililor bucureșteni care e datoria lor. Din 2020, cel pe care-l trage de mânecă să fie transparent este chiar omul căruia îi datorează ADN-ul ei de activistă: actualul primar al capitalei și fostul activist Nicușor Dan.

Varianta scrisă a acestui reportaj cuprinde și informații de context despre activism și urbanism în București. Pe pagina de Facebook Decât o Revistă poți asculta și o discuție între Irina Zamfirescu și Georgiana Ilie despre ce înseamnă să fii activist și cum comunici cu autoritățile publice. La acest articol a contribuit cu documentare de teren și Irina Tacu.

Caută mai multe articole de Georgiana Ilie pe dor.ro sau episodul „Mai avem nevoie de Raed Arafat?” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o sau despre cum se schimbă Bucureștiul, o găsești la jo@dor.ro.

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Georgiana Ilie
Fotografie: Adrian Câtu
Introducere și montaj: Maria Bercea
Muzica: Jahzzar - Jardins du Luxembourg

În acest episod o ascultăm pe Anca Vancu. La DoR, Anca a scris despre satul românesc, scufundarea unei nave care transporta zeci de mii de oi vii, relația complicată cu părinții ei în pandemie și mediul antreprenorial românesc. 

În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre TibiCațărăTot, un băiat de 13 ani care și-a început adolescența în pandemie, departe de școală și de prieteni, iar singurul loc care l-a scos din apatie a fost o sală de cățărat.

Găsești mai multe articole de Anca Vancu pe dor.ro. Dacă vrei să-i mai asculți vocea, caută în feed-ul DoR Audio episoadele „Un președinte de bloc versus COVID-19” și „De unde-i varza asta?”.

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

Autor și voce: Anca Vancu
Fotografie: Matei Bumbuț
Introducere și montaj: Maria Bercea
Muzica: Podington Bear - Bumble, Bean - Rege pe deal

În acest episod o ascultăm pe Rowena Marin. Rowena a crescut într-o familie tradițională de romi și a urmat o vreme destinul prestablit al femeilor din comunitatea ei. Apoi a început să caute cine este cu adevărat. 

În iunie 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un eseu despre drumul pe care l-a parcurs în această căutare. 

Acum Rowena trăiește la New York, unde lucrează în vânzări pentru Google, e cofondatoare a ONG-ului Women Manifesto 4.0, o comunitate de auto-dezvoltare pentru femei, și scrie o carte despre istoria familiei sale.

Dacă vrei să-i scrii Rowenei, o găsești pe Instagram, la @rowenamarin.

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

Autor și voce: Rowena Marin
Fotografie: Sara Carabantes
Introducere și montaj: Maria Bercea
Muzica: Blue Dot Sessions - Big River Run

Reporterul Ana Maria Ciobanu a fost în mai 2021 la Iazu, în județul Dâmbovița, pentru a înțelege cum e să trăiești fără acces legal la rețeaua de energie electrică și ce soluții există pentru locuințele informale improvizate la marginea satului.

O versiune a acestui material a fost publicată în numărul #44 al revistei DoR. Atât articolul din print cât și varianta audio au fost realizate cu sprijinul Enel România.

Muzica: Siddartha Corsus, Sita's Song
Fotografie: Bogdan Dincă

În aprilie l-am avut invitat la spectacolul Pe Bune Live  –  cum am continuat, un show live online despre ce au învățat artiștii despre ei și munca lor în primul an de pandemie și cum fac să meargă mai departe. Bogdan a vorbit despre cum patru ani de atacuri de panică și auto-distanțare l-au pregătit pentru pandemia care i-a schimbat definitiv viața.

Textul a fost publicat în mai 2021 pe dor.ro și în numărul #44 din DoR.

Show-ul integral Pe Bune Live e disponibil pe canalul de YouTube decatorevista. Cea mai nouă carte a lui Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, poate fi comandată și din shop-ul DoR, împreună cu DoR #44. Pe Bogdan îl găsești și pe DLITE, blogul Institutului Goethe pe care îl editează, sau îi poți scrie pe Facebook și Instagram.

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Bogdan Coșa
Ilustrație: Dan Ungureanu
Introducere și montaj: Maria Bercea
Muzica: Blue Dot Sessions - Step In Step Out

În iunie 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un fragment din carte. E o poveste din adolescență despre cum a aflat că mama ei are cancer, a încercat să-și ajute familia cu bani și a fost umilită în public de colegele cărora le scria eseurile pentru școală.

Caută mai multe articole de Laura pe dor.ro și pe blogul ei luluts.ro. Dacă preferi să-i asculți vocea, găsești în feed-ul DoR Audio episodul „Ce am aflat din arhivele Securității despre pivnița familiei mele”. Poți să-i scrii Laurei pe Instagram la @luluts.

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

Autor și voce: Laura Ionescu
Colaj: Oana Barbonie
Introducere și montaj: Maria Bercea
Muzica: Blue Dot Sessions - Filing Away

Lectura: Mădălina Bătrînca-Dimitriu
Introducere: Nicoleta Rădăcină
Montaj: Ana Maria Ciobanu

Episodul cuprinde fragmente din piesa Samsara, compusă de Lucia.
Mulțumim Luciei și Overground Music pentru că am putut să folosim piesa în povestea Mădălinei.

„Anii în care am început să mă pierd pe mine” a fost publicat pe dor.ro în februarie 2021 și în DoR #43. Varianta text aici.

„Al doilea lucru care l-a terminat pe tata” a fost publicat pe dor.ro în octombrie 2020 și în DoR #42. Varianta text aici.

„Fost spiriduș, caut chef de joacă pierdut în pandemie” a fost publicat pe dor.ro. Varianta text aici. 

Text și voce: Andreea Giuclea
Colaj: Anna Grozavu

„Reversul medaliilor” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici.

„Ministrul pandemiei noastre” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici.

„Omul potrivit” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici.

„Ce înseamnă un prieten bun” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici.

„Un președinte de bloc versus COVID-19” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici.

„Rețeta Jamila” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici.

„Romii și etnicizarea coronavirusului în România” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici.

Text și voce: Irina Tacu
Ilustrație: Cami Dobrin

„În izolare, mi-am înțeles singurătatea și nevoia de ea” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici.

„Pandemia pe nevăzute” a fost publicat pe dor.ro. Varianta text aici.

„Cum am devenit un hater pe internet” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici.

Text și voce: Laura Ionescu
Colaj: Oana Barbonie

„O zi obișnuită în vechea familie” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici.

„Regine pe România” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici.

Text: Vlad Odobescu
Voce: Milli Abagief
Fotografie: Cătălin Georgescu

„Liniște și frumos” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici.

Text și voce: Nicoleta Coșoreanu
Fotografie: Cătălin Georgescu

„Acasă nu încape într-un bagaj” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici.

Text și voce: Oana Sandu
Fotografie: Ioana Moldovan

„Cine e acolo când visele se închid?” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici.

Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografie: Mircea Reștea

„Mirajul celor opt clase” a fost publicat pe dor.ro, în DoR #38 și pe Scoala9.ro. Varianta text aici.

Text și voce: Nicoleta Rădăcină
Fotografie: Andreea Retinschi

„Treizeci” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici.

Text: Oana Filip
Voce: Maria Bercea
Fotografie: Larisa Baltă

„Când albinele cad din cer” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici.

Text și voce: Anca Vancu
Fotografie: Cristina Gânj

„Oamenii noștri nu au doar brațe de muncă” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.

Text și voce: Oana Sandu
Ilustrație: Tuan Nini

„Dincolo de tăcere” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.

Text și voce: Vlad Odobescu
Fotografie: Ana Topoleanu

„Aici e Vaslui și nu-i loc de oricine” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.

Text și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografie: Matei Bumbuț

„Frica era aici și înainte” a fost publicat pe dor.ro, în DoR #37 și pe Scoala9.ro. Varianta text aici.

Text și voce: Adina Florea.
Fotografie: Adrian Câtu

„În căutarea pulsului pierdut” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. 

Text și voce: Andreea Giuclea
Ilustrație: Irina Perju

„Goluri mai multe, glezne mai fine” pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.

Text și voce: Nicoleta Rădăcină
Fotografie: Cătălina Penciu

„Cum să nu uiți ce-ai mâncat aseară” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.

Text și voce: Alexandra Bădescu
Ilustrație: Alina Marinescu

„Fată, diagnosticată” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici.

Text și voce: Ioana Burtea
Fotografie: Andrei Pungovschi

„Justiție în limita posibilităților” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici.

Text și voce: Nicoleta Rădăcină
Fotografie: Mircea Reștea

„Butonul roșu” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici.

Text și voce: Oana Sandu
Fotografie: Mircea Reștea

„Învingătoarele” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici.

Autor și voce: Ioana Burtea
Colaj: Oana Barbonie

„Ultima moștenitoare” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #34. Varianta text aici.

Text și voce: Nicoleta Rădăcină
Fotografie: Andrei Pungovschi

„Pentru tine, ceva veșnic” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #34. Varianta text aici.

Text și voce: Oana Sandu
Fotografie: Andreea Retinschi

„MagiCAMP: Ce vine după succes?” a fost publicat pe dor.ro și în DoR  #33. Varianta text aici.